(Viena, 23 Iunie 2011) Prima ediţie a Zilei Diversităţii B2B, iniţiativă a companiei SIMACEK Facility Management Group GmbH, a creat o importantă revigorare în domeniul integrării în mediul de afaceri austriac.

 

La eveniment au fost prezente 16 societăţi şi asociaţii de industriaşi, care şi-au prezentat cele mai bune practici în domeniul diversităţii, unui colectiv de experţi de cel mai înalt rang în domeniul afacerilor la “Aula der Wissenschaften” in Viena (sală de adunare pentru ştiinţe). Acestea au demonstrat valoarea diversităţii în consolidarea dezvoltării pe termen lung a unei companii. Şapte organizaţii non-profit austriece au folosit Ziua Diversităţii B2B ca şi platformă de prezentare pentru proiectele lor de diversitate, fiiecare primind în schimb suma de 30,000 de euro. Concluzia unanimă a experţilor a fost că diversitatea reprezintă de mult timp un factor de succes în afaceri, fapt care se va menţine şi în viitor.

Pentru a vizualiza fotografii de la acest eveniment, vă rugăm să vizitaţi secţiunea “Galerie foto”. Deasemenea puteţi vizualiza Agenda Zilei Diversităţii B2B 2011.